Ii povesteam la Roseata, de ce futograf bun sunt eu (si urla o modestie in mine, n-am ce sa povestesc). Cum incarcam eu pozele de azi (ti le arat later, saptamana viitoare, etc) si barfeam si radeam (am o viata virtuala, ce vrei de la mine??). Aud : BUM
Problema nu a fost ca am auzit “Bum!”. A fost un “booom” lung care mi-a zguduit geamurile. Ies pe geam. Toti de pe strada afara. Se uita stanga dreapta – nimic. Pe strada intuneric. Dupa aproximativ 30 secunde, se lumineaza strada. Dau pe mess, la un amic ce sta mai incolo de mine “tu ai auzit?” . Da, auzise si el. Dam pe mess in stanga-dreapta, sa vedem cine a auzit si de unde vine. Tragem dupa cateva minute concluzia ca a explodat ceva casa in zona. Ne asezam noi linistiti la calculator, dar parca nimic nu mai era la fel.
Simtul nostru jurnalist si barfitor vroia sa stie : unde , ce , cum , cand !!!!
Roseata, ca tot el e pe faza peste tot, imi zice sa pun pe antena 3.
Eh, aici m-am lovit de ceva despre ce vorbea si Visurat, si ceva ce am sesizat si eu, cu timpul. Faptul ca jurnalistii exagereaza orice stire. O fac senzationala. Mai senzationala ca a lui Dan Diaconescu. Senzationalul Senzationalului. Eh rahat pe bat!! A bagat tanti de la antena 3 o frica in mine cu “2 morti” ca sa aflu, dupa 2 minute, dupa ce suna pe nenea de la pompieri, ca sunt doar 3 raniti usor. Pai?? Eu inteleg ca daca cineva era in casa, casa care nu mai exista acum, ala era mort, dar de ce sa-l omori pe om, daca el traieste? De ce tuuu? De ce???
Pe de alta parte, mi-am dat seama ca mi-e frica de mor de bombe, si ca nici scaparile de gaz, nu sunt prea departe de asa ceva. Bubuitura s-a auzit in cateva cartiere, si cam toti au avut geamuri miscate, sau lucruri de genul acesta. Urat. Imi pare rau pentru cei care, traiesc in zona, pentru patronul terasei, ca s-au dus banii lui pe-o buca daca terasa n-a fost asigurata. Dar, te rog, va rog, dragi vecini, NU va mai jucati cu tevile de gaz, ca nu vreau sa mor. Am doar 8 etaje deasupra mea, imi ajung. Imi plac chiar daca ma inunda, si imi trantes usa de la bloc, si-mi fac pipi sub geam. Imi place sa-i stiu deasupra mea.
Cel putin, pentru o vineri seara, am iesit din… monotonoe, cu o sperietura “BUM!”
]]>Joi seara mă pregăteam psihic să scriu articolele pentru tine, pe blogu meu, pentru că meriţi (L’Oreal), şi să îmi fac tema pe azi ca să nu stau în weekend şi să-mi mănânc ficaţii cu ea. Ei bine, ce am reuşit eu să fac, a fost să îmi încep tema, şi să fac un dush (cu sh nu cu ş). Pe când ies de la dush, găsesc pe ecran o grămadă de ferestre inutule, cu oameni care buzuie şi urlă şi dau din măini şi din picioare în faţa calculatoarelor pentru ca eu să îmi mişc poponeţul relaxat la calculator.
Lucrul pentru care mă bucuram nu de mult, se pare că a fost inutil. Fosta mea colegă de clasă mi-a lăsat un mesaj, prin care mă anunţa că băiatul care mi-a fost coleg de clasă un an jumătate, şi care mi-a fost coleg, într-o clasă vecină, la care i-am făcut atestatu, şi care a râs de mine, a fost victima unui accident urât de maşină, şi, a murit.
A fost un moment în care nu am ştiut cum să reacţionez. Ştiam sigur că o glumă nu poate să fie, pentru că noi, colegii din liceu, ne ştim căuta doar la catastrofe de acest gen. Dar nu ştiam ce să fac. Să plâng, să caut poze, să cred? Trebuia să cred, era un fapt nu o întrebare.
M-am pus jos, mi-am anunţat mama că anu ăsta mai punem un mormânt de vizitat, alt coleg. Şi m-am gândit la înmormântare. Ne vom întâlnii colegii care nu ne-am văzut, în formula asta, de la banchet, vom zâmbi forţat ca părere bună că ne-am revăzut, vor fi câteva scene false de bocete, unora care chiar le pare rau, unii care se pricep să facă circ, şi şi-au greşit vocaţia (trebuia să fie actori, păcat că acum “bocitoare” nu mai e o meserie, cunosc nişte oameni care s-ar încadra perfect). Am început să mă gândesc cu groază, şi nu pentru faptul că mi se va sfâşia iar sufletul privind o mamă care-şi pierde copilul, şi privind cu neputinţă cum nu ai cum să-i alinţi durerea, să îi spui că o înţelegi, dar faptul că îţi pare şi ţie rău o face doar să pornească mai tare în plâns.
Apoi, am constatat un lucru. Să mori tânăr înseamnă în primul rând curaj. Vei avea foarte mulţi oameni care te vor jeli, te vor jeli şi cei de la care nu te aştepţi, slujba va fi tot timpul prea scurtă şi niciodata nu va conţine ceea ce trebuia, dar a fost îndeajuns de amplă încât să îţi răscolească durerea. Unii, vor avea puterea să te bocească, şi dacă atunci când ai fost în viaţă te-au înjurat şi blestemat, unii, te vor plânge cu părere de rău, iar alţii, vor avea păreri de rău, pe care nu le vor putea exprima, deoarece lacrimile nu sunt îndeajuns, şi oricum, ele nu vin întotdeauna.
Nu am avut puterea să plâng, mi s-a rupt sufletul la tot ce am auzit, la toate acele cuvinte, chiar dacă a fost o slujbă baptistă iar eu sunt ortodoxă. Mi s-a rupt sufletul că am vorbit cu el cu o zi înainte, dar ce era să fac? Nu am putut să plâng şi asta nu mă face un om rău, nu înseamnă că nu mi-a părut rău. În schimb, mi-am adus aminte, trei evenimente.
primul:
Aveam în clasă în clasa a 9-a doi băieţi cu numele de Daniel, care erau pocăiţi. În semestrul doi, ne vine un coleg nou. Toată lumea îl studiază, iar unul din colegi îl ştia de la biserică. Se află în timpul orei de geografie, că băiatul e pocăit. Umblau bileţele cu bârfă, iar colega mea de bancă spune “Alt Daniel, alt pocăit”, am scris eu pe bilet, şi, unul din colegii mei, a văzut biletul, şi, i l-a dat. Îmi venea să intru în pământ. Era scrisul meu, era biletul meu. În pauză, m-am dus şi mi-am cerut scuze, iar el, cu un zâmbet, mi-a spus, că nu e nicio problemă, nu s-a simţit jignit.
al doilea:
era sfârşitul clasei a 10-a, iar noi îl ştiam pe colegul nostru tot timpul în pantofi şi blugi, iar, în ultima săptămână, apare… îmbrăcat sport. A amuzat pe toată lumea, a fost o schimbare de look la care nu se aştepta nimeni, şi pe toţi ne-a distrat.
a treia:
crăciunul lui 2006. Dani era singur acasă, părinţii lui plecaţi în străinătate. Nimerim la şcoală în ultimele zile înainte de vacanţă, câteva piţipoance care ne prosteam. Aveam aparatul foto la mine, iar Dani, mai în glumă, mai în serios, ne cheamă la el la făcut curăţenie de Crăciun. Am mers. Ne-am distrat. Am dat cu mopul, am şters praful, am spălat bibelourile mamei lui, le-am aranjat, şi am plecat.
Eu sincer, nu vreau să fiu prefăcută. Când am putut l-am ajutat, am râs împreună chiar dacă râdeam de mine, şi, a fost un om special. Dar, viaţa pentru unii, se opreşte pe loc. Pentru unii mai devreme, pentru alţii mai târziu. Şi pentru că unul din fraţii lui a pus trei articole superbe pentru el(unu doi trei), pun şi eu, din arhiva personală, poze menite să facă rana să urle, pentru cei ce l-au cunoscut, aşa cum a fost el
Ca nişte ps-uri, dintr-un document de 12 acte, care mă răscoleşte (fiecare act este o concluzie), citez :
Actul 6 : Maestrul interior (Împărăţia cerurilor este în lăuntrul vostru! Isus)
Concluzia 6 : Este foarte greu să concepi că aceea ce cauţi de o infinitate de vieţi se află în tine de la bun început. Dar într-o zi o vei face.
Concluzia 5 : Dumnezeu nu există. El este. Înţelege acest lucru şi vei fi binecuvantat
Concluzia 4 : Dumnezeu nu poate fi nefericit. El este perfect. Ca tine!
Concluzia 3 : Ceea ce ne începe ne şi termină. Infinitul fiinţei noastre universale
Actul 2 : Golul plin (Dumnezeirea este cea care te umple şi cea care te goleşte de tot)
Concluzia 2: Totul in Unu
Dupa trezire, si impartitul paharelor de cola, aranjatul bagajului si terminatul barfei, am pornit spre Friends, pentru ca amicul meu George trebuia sa fie la lucru in dimineata aceea, si nu era deloc un om foarte cu spor de munca. Mi-am amintit ca la meteo a spus ca la Brasov la ora 7 vor fi 2 grade, asa ca nu m-a deranjat sa imi iau o geaca pe mine, ca sa nu-mi clantane dintii in gura, ca nu e frumos.
AM verificat de vreo 3 ori daca am uitat ceva sau nu, si ajungand la concluzia ca nu, am plecat din casa. Ajungem in Friends, iar George se pune sa faca niste cafea, pentru ca aveam nevoie de asa ceva, nu ca aveam de gand sa dorm prea curand, dar pur si simplu imi picau ochii in gura, ceea ce nu era deloc ok. Deloc!
Ajungand acolo, ma fataiam ca un motan caruia ii arde coada, si, vrand sa imi scot telefonul sa sun, descopar ca mi-am uitat telefonul la incarcat la Stefan in camera, pentru ca , am vrut sa ii arat o piesa, si pentru a nu ucide telefonul l-am pus la incarcat. In secunda doi au fost date telefoane si lume agitata mai rau decat pentru Madonna pentru ca telefonul sa ajunga inapoi in posesia mea.
La autogara, alt maxi taxi, dar, de data asta, soferul mult mai tanar, ochi verzi, chef de glume cu domnisoare. Tot ce iti doresti
Pana la Buc, drumul a fost relativ bun, exceptand faptul ca mi-am amintit cat de mult urasc orasul pentru ca e aglomerat, si plin, si tot. Ajunsa acolo, Cosmin saracul cred ca incepuse sa aiba pareri de rau pentru ca m-am dus la el, si mai avea probabil putin si ma arunca de la etajul 6, dar in schimb, se uita la mine si-mi spunea sa ma calmez.
Multumesc Cosmin, pentru ca ai fost un scump, si m-ai tinut in brate sa ma calmez, si mi-ai lasat cada cu apa sa stau sa zac, si m-ai primit, si ai avut grija de mine, asa cum un copil mic si prost ca mine trebuie ingrijit si alintat.
Cosmin a plecat pe la 16.30 de acasa (parca atat era ceasul) iar eu ma bucuram ca ma pot lungii in tot patul. Eh rahat pe bat. Nu am reusit sa inchid un ochi si sa adorm. Nu am reusit. Am stat pe net, am mai facut o baie, am citit, m-am uitat la film si m-am invartit ca o gaina beata. Pe la 7 a reusit mos Ene sa ajunga la un comun acord cu mine. Pe la 22.30 m-am trezit. Stateam si nu ma hotaram daca mi-e foame sau somn.
Dupa cateva minute de creier discutat cu stomac, s-a adjudecat. Mi-e somn. Din cauza faptului ca m-am intins la barfa, am constatat pe la 23.30 ca nu merita sa ma pun in acel moment la somn, si ca, mai pot astepta cateva minute, pana ajunge si Cosmin acasa. Si a ajuns, si am povestit, si am adormit… si gata, ca e ziua 3 imediat ! :D
Intre timp, tin sa te anunt, ca mi-au venit in minte zeci de idei despre ce sa-ti povestesc si am facut o gramada (mai mijlocie asa de felul ei) de tampenii (astea numarate pe centimetru patrat, nu asa oricum). Asta probabil inseamna ca sunt o dependenta de blog, dar sa stii ca te inseli. Nu sunt dependenta de blog. Sunt dependenta de tine, cel care ma citesti, si imi place, pentru ca, intr-un fel sau altul semanam (mai afoni noi asa in alte lucruri dar semanam) spun asta pentru ca, daca nu era asa, nu vad de ce m-ai citii. Stiu, imi vei spune ca iti place de mine, dar poate ca iti place de mine pentru ca semanam. E nasol pentru ca sunt fata, nu tind mereu sa am dreptate, dar in schimb, o tin pe a mea, eu si calul, nu vad decat inainte, alte solutii ale problemei nu le accept, cu toate ca, ar cam trebuii sa accept chestia asta. dar, nu reusesc sa o accept
(sh)it happens
acestea fiind spuse, sa ne citim cu bine, pentru ca, in reader am o groaza de articole, si dupa ce iti voi spune ce am facut, voi incepe sa imi ocup timpul vazand ce ai facut tu, si pentru ca sunt o intarziata voi comenta cu efect intarziat. Eh, asa suntem noi fetele, intarziate!
]]>Era un sms. Nu ştiu de la cine, pentru că nu răspunde, şi am sunat la ore diferite, de pe telefoane diferite, dar nu am avut noroc să mi se răspundă. Cine ar putea să se încadreze nu este, aşa că, se pare că am un admirator secret…
“Tu eşti jumătatea mea, a durat mult prea mult să te accept şi va dura mult mai mult să mă accepţi…”
dragul meu, tu cel care îmi dai mesaje şi nu te semnezi. Dacă nu te-am acceptat până acu, poate fi din cauza faptului că nu mă interesezi! Să te gândeşti la asta, te rog!
]]>aşa că … Happy name day !!!
]]>
Sergiu, acum câţiva ani, mi-a adus din Suedia alt ursuleţ drăgălaş
Rareş, de un 8 martie, mi-a adus un căţeluş
Iar Ursake, mi-a adus, ceea ce el, a numit Ursuleţ
Stând şi bucurându-mă de noua mea casă, constat, că, lumea nu se bucură pentru că m-am mutat eu, ci, pentru că, în curând vine toamna, cu furtuni, şi apoi iarna, iar procul meu, merită o casă nouă.
Cu această ocazie, îţi mulţumesc că te joci cu el, şi că îi dai mere, sunt ferm convinsă că e un porc alintat, şi dacă ar vorbi, ar fi mâţâit, dar eu îl iubesc, e porcul meu!
]]>M-a sunat că a ajuns şi s-a cazat, exact când eu mă certam cu o pietricică ce mi-a intrat în sanda, şi nu mai vroia să iasă. Şi cum mă impuneam eu aşa în faţa pietricelei, aşa se impunea şi ea, în talpa mea. Eh ce să-i faci, fiecare cu personalitatea lui, până la urmă, am scos-o cu penseta. Am plâns după ea, şi mai sper la o reîntâlnire cu ea, deoarece, de toantă ce sunt, am aruncat-o acasă, pe covor (da, ştiu, sunt toantă rău, dar nu mai spune la nimeni, că oricum, erai singur în cameră când citeai).
Ajung în dreptul hotelului, povestind cu Micu la telefon, deoarece, o asemenea bucurie, trebuia împărtaşită cuiva, şi cine ar fi mai bun la aşa ceva, dacă nu chiar, iubi Micu. În timp ce, în dreptul hotelului de lux, vorbeam la telefon, si molfaiam un Chupa Chups, doi gagii, cel de la receptie (după ţinută) şi un ospătar (după ţinută) îşi găsiseră de lucru în dreptul geamului. Judecând după aspectul lor, nu era mare diferenţa de vârstă ceea ce m-a făcut să răspund zâmbetelor, şi făcutului cu mâna. Nici pe ei nu părea că îi deranjează aşa ceva. Chiar dacă în mod normal, nu ai voie să agăţi nimic în timpul serviciului!
Pleacă băieţii mei, iar eu încep să mă impacientez deoarece Ursake al meu nu mai apărea. Şi pe când mă gândeam să îl sun să văd cât mai durează până se fardează, îl văd, ieşind din lift, cu cămăşuţa lui roşie, care, de ce să mint, m-a cucerit pe loc! Ca un copil ce sunt, văzându-l în faţa mea, am sărit să îl îmbraţişez, şi adevărul este, că, eu cum sunt mică, şi toată lumea e înaltă pe lângă mine, trebuia să sar.
Cafeluţa a decurs bine, repede, pe placul meu. Am stat la taclale o leacă (ca să nu zic o ţâră) , nu îţi spun partea porno, pentru că nu am voie.
Dar să revenim la cei doi tipi agăţaţi cu mult şarm, de mine. Ei bine, după ce şi-au terminat ei, tot ce au avut de făcut, i-a chemat mama natură, şeful, mai ştiu eu cine, s-au proptit amândoi, la o poveste, cu barmanul care, tocmai ne adusese, cafeluţele (şi dacă nu au fost cafele, noi tot aşa le vom spune). Reacţia lor când au văzut, pe cine aşteptam, a fost ceva ce voi preţui toată viaţa!
Cum să îţi explic eu ţie, ce privire, ce şuşoteli, şi ce bine ne-am amuzat cu Ursu.
Ei, eu fiind o tipă care adoră cadourile, de fapt mint, imi plac mascotele, astea aşa mici, le am puse într-un loc special, şi când lumea mi le admiră, încep “aia e de la Sergiu, aia e de la George, aia e de la Rares, aia e adusa din Ungaria, aia e de la tata”, şamd. Ştiind când vine Ursu, l-am rugat, să îmi aduca un porc, sau un urs, deoarece el e urs, şi să nu am şi eu pretenţia la un porc. Ursu a zis bine, şi, după ce a coborât şi-a dat seama că mi-a lăsat ursuleţul în cameră.
E frumos ursuleţul, îţi voi arăta o poză cu el, dar nu acum, deoarece, acum, mai am lucruri să îţi povestesc, cafele de băut, locuri de hoherit, dar, fi cu pace, până diseară, îţi arăt şi ursul.
]]>